Rezultatele finanțărilor acordate prin AFIR sunt vizibile peste tot în satele românești, prin eforturile conjugate ale beneficiarilor acestor fonduri, dar și ale angajaților Agenției. Absorbția efectivă a fondurilor alocate este una bună până în prezent, dar trebuie să păstrăm același ritm intens pentru a absorbi în totalitate aceste finanțări, atât de necesare fermierilor și investițiilor care să asigure o dezvoltare durabilă a mediului rural.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a primit și a analizat 125.848 solicitări de finanțare în valoare de peste 13 miliarde de euro, în intervalul martie 2015 – septembrie 2024, de fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice și finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Dintre acestea, AFIR a încheiat contracte de finanțare cu 103.616 de beneficiari privați și publici, prin care se acordă fonduri nerambursabile totală de 7,2 miliarde de euro.
SECTORUL AGRICOL:
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a sprijinit financiar fermierii care derulează în România proiecte de investiții în agricultură pentru modernizarea exploatațiilor agricole, pentru tehnologizarea unităților de procesare, pentru dezvoltarea exploatațiilor pomicole și mai ales pentru susținerea tinerilor fermieri să devină șefi de exploatație.
INDICATORI REZULTATE
Astfel, în perioada 2015 – 2022, AFIR a primit 91.613 de solicitări de finanțare pentru investiții în exploatații agricole și pomicole, în ferme mici și de mari dimensiuni, pentru instalarea tinerilor fermieri și pentru dezvoltarea formelor asociative, precum și pentru decontarea primelor de asigurare. Valoarea totală a solicitărilor se ridică la o valoare de 7,2 miliarde de euro. Pentru finanțare au fost contractate 80.611 de investiții, iar valoarea totală a proiectelor ajunge la 3,6 miliarde de euro. Până în acest moment AFIR a plătit fermierilor 3,2 miliarde de euro pentru decontarea investițiilor realizate.
TINERII FERMIERI
Menționăm că din totalul tinerilor fermieri, 4.354 de tineri fermieri sunt din zona montană.
Submăsura 4.1
Cu ajutorul fondurilor europene disponibile fermierilor în cadrul submăsurii 4.1, s-au înființat:
De asemenea, 814.887 de hectare reprezintă suprafața exploatațiilor agricole finanțate prin intermediul submăsurilor gestionate de AFIR.
PROCESARE:
În programarea financiară actuală, sectorul agroalimentar din România a beneficiat de finanțarea a 683 de unități de procesare prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Investițiile în procesarea și marketingul produselor agricole și pomicole și cele pentru procesarea materiei prime în vederea obținerii de produse neagricole au fost finanțate de AFIR în cadrul submăsurilor 4.2, 4.2a și schemelor GBER și de minimis aferente prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) în perioada 2015 – 2022.
INDICATORI REZULTATE
AFIR a primit 1.506 solicitări de finanțare a investițiilor în unități de procesare, care depășesc ca valoare 1 miliard de euro. În urma procesului de selecție a proiectelor de investiții, Agenția a încheiat contracte de finanțare cu 824 de procesatori pentru proiecte în valoare totală de 540 de milioane de euro. Pentru decontarea cheltuielilor efectuate până în acest moment în cadrul proiectelor, AFIR a efectuat plăți către beneficiarii acestui sector de 410 milioane de euro.
S-au realizat:
NON-AGRICOL:
Sectorul non-agricol a primit finanțare prin PNDR 2020 în valoare de 1,3 de miliarde de euro pentru 14.911 de investiții specifice activităților neagricole, contractate în cadrul submăsurilor 6.2 și 6.4.
TINERI ANTREPRENORI
Investiții non-agricole
S-au sprijinit:
INVESTIȚII DE UTILITATE PUBLICĂ:
Autoritățile publice locale care derulează proiecte de investiții cu fonduri europene nerambursabile în dezvoltarea mediului rural au obținut sprijin financiar pentru 3.007 de proiecte de investiții, prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Astfel, investițiile finanțate în perioada 2015 – 2024 prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) vizează infrastructura de acces agricolă și silvică, infrastructura de alimentare cu apă și canalizare, cea rutieră și socială, precum și protejarea patrimoniului cultural.
INDICATORI REZULTATE
Pentru investițiile de utilitate publică, AFIR a primit solicitări online pentru 4.256 proiecte de investiții în valoare 3,6 miliarde de euro. În urma procesului de evaluare și de selecție, AFIR a încheiat 3.007 contracte de finanțare pentru proiecte de utilitate publică în valoare totală de 2,2 miliarde de euro. Plățile efectuate de AFIR către beneficiarii publici ai FEADR depășeșc 1,8 miliarde de euro, până în prezent.
Fondurile europene acordate prin intermediul AFIR au contribuit în mod semnificativ la dezvoltarea mediului rural și implicit la un nivel de trai mai bun pentru locuitorii de la sate.
S-au realizat:
Astfel, ca urmare a acestor investiții, peste 4,1 milioane de locuitori beneficiază de proiectele de infrastructură de bază și de acces din mediul rural.