Autoritățile publice locale care derulează proiecte de investiții cu fonduri europene nerambursabile în dezvoltarea mediului rural au obținut sprijin financiar pentru 2.428 de proiecte de investiții, prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Astfel, investițiile finanțate în perioada 2015 – 2022 prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) vizează infrastructura de acces agricolă, infrastructura de alimentare cu apă și canalizare, cea rutieră și socială, precum și protejarea patrimoniului cultural.
Pentru investițiile de utilitate publică, AFIR a primit solicitări online pentru 3.518 proiecte de investiții în valoare 2,84 miliarde de euro. În urma procesului de evaluare și de selecție, AFIR a încheiat 2.428 de contracte de finanțare pentru proiecte de utilitate publică în valoare totală de 1,64 miliarde de euro. Plățile efectuate de AFIR către beneficiarii publici ai FEADR depășeșc 1,3 miliarde de euro, până în prezent.
„Dezvoltarea rurală se realizează în egală măsură prin investițiile beneficiarilor privaţi, precum şi prin proiectele autorităților publice. Cele două categorii de solicitanți se completează şi se sprijină reciproc. Solicitările de finanțare pe care AFIR le-a primit prin PNDR pentru utilități publice indică clar o nevoie mult mai mare de investiții în acest sector, dar și o capacitate de absorbție foarte mare a fondurilor europene. Chiar dacă fondurile disponibile nu acoperă necesarul de investiții din mediul rural, putem observa că sprijinul financiar, pe care l-am avut la dispoziție și pe care l-am acordat integral, aduce o contribuție semnificativă la dezvoltarea comunităților locale și la îmbunătățirea condițiilor de trai pentru populația rurală”, a precizat George CHIRIȚĂ, Directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
Fondurile europene acordate prin intermediul AFIR au contribuit în mod semnificativ la dezvoltarea mediului rural și implicit la un nivel de trai mai bun pentru locuitorii de la sate.
Cu finanțarea disponibilă prin AFIR, sunt acum în curs de modernizare 3.458 de kilometri de drumuri comunale (o distanță echivalentă cu drumul între București și Madrid) și s-au înființat sau modernizat alți 1.257 de kilometri de drumuri agricole. De asemenea, s-au realizat 1.735 de kilometri de rețea de alimentare cu apă și 2.967 de kilometri de rețea de canalizare. Astfel, ca urmare a acestor investiții, peste 4 milioane de locuitori beneficiază de proiectele de infrastructură de bază și de acces din mediul rural.
Totodată, cu fonduri europene din PNDR, s-au înființat și modernizat 255 de grădinițe, 40 de creșe și centre de tip after-school și 22 de instituții de învățământ secundar superior, filiera tehnologică a școlilor profesionale. Fondurile derulate prin AFIR au contribuit la reabilitarea a 610 cămine culturale și 55 de monumente din patrimoniul cultural de interes local.
Din totalul investițiilor de utilitate publică finanțate prin AFIR, în zona montană s-au realizat 880 de kilometri de drumuri comunale, 222 kilometri de drumuri agricole, aproximativ 1.300 kilometri de rețea de apă și apă uzată. Cu fonduri din FEADR s-au înființat și modernizat 72 de grădinițe, 7 creșe și after-school-uri și 4 instituții de învățământ secundar superior. AFIR a mai finanțat în zona montană și restaurarea a 185 de cămine culturale și 18 monumente din patrimoniul cultural de interes local.