Certificarea atestată de RINA SIMTEX - Organismul de certificare, garantează că sistemul de management anti-mită din cadrul AFIR este în concordanță cu normele, prevederile și regulamentele internaționale
Recertificarea atestată de SRAC CERT SRL, partener al IQNET – THE INTERNATIONAL CERTIFICATION NETWORK, garantează că sistemul de management anti-mită din cadrul AFIR este în concordanță cu normele, prevederile și regulamentele internaționale.
Standarde pentru reducerea birocrației
AFIR a aplicat cu succes o serie de măsuri administrative prin care a redus considerabil birocrația, în primul rând prin eliminarea obligativității solicitanților și beneficiarilor de a se deplasa la mai multe instituții pentru obținerea documentelor necesare implementării proiectelor cu finanțare europeană.
În acest sens, AFIR a încheiat protocoale de colaborare cu mai multe instituții publice pentru obținerea accesului AFIR la bazele de date ale acestora, astfel încât să poată colecta direct informațiile necesare, fără a le mai solicita beneficiarilor sau solicitanților.
APIA – pentru verificarea înscrisurilor fermierilor;
ANAF – experții AFIR pot accesa online informații privind Cazierul Fiscal al beneficiarilor investițiilor finanțate prin intermediul PNDR;
ANCPI – pentru extrasul de carte funciară (serviciu contra-cost);
MAI – pentru verificarea cazierului judiciar prin Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român (ROCRIS);
ONRC – pentru verificarea informațiilor privind persoanele fizice/ juridice înmatriculate în registrul comerțului;
Consiliul Concurenței – pentru verificarea încadrării corecte în categoria de IMM a beneficiarilor prin intermediul aplicației SIIMMC.