Comisia Europeană va realiza un studiu de evaluare privind simplificarea fluxului administrativ pentru fermierii beneficiari ai fondurilor europene aferente Politicii Agricole Comune (PAC).

Astfel, Comisia Europeană (CE) a lansat în data de 7 Martie 2024 un chestionar online în vederea colectării opiniilor, direct de la fermieri, cu privire la simplificarea procedurilor și regulilor referitoare la sprijinul financiar acordat în cadrul PAC, precum și cu privire la alte reguli referitoare la sectorul agroalimentar din Uniunea Europeană.

Chestionarul mai sus menționat urmărește colectarea punctelor de vedere și opiniile fermierilor cu privire la implementarea PAC și a politicilor asociate.

Pentru a asigura o mai bună reprezentativitate a opiniilor primite, Comisia Europeană urmărește mobilizarea unui număr cât mai mare de fermieri pentru a participa la completarea chestionarului respectiv.

 

Chestionarul este disponibil pe site-ul CE, inclusiv în limba română, și poate fi accesat urmând link-ul: https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/Public_Consultation_EU_Simplification_2024rs_point_of_view_2024