Conform prevederilor regulamentelor europene privind finanțarea proiectelor aferente Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, statele membre au obligația de a se asigura de utilizarea eficientă a fondurilor comunitare și de respectarea principiului rezonabilității preţurilor propuse în cadrul proiectelor.

În acest context, la nivelul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, s-a elaborat un Tabel centralizator al prețurilor maximale care vor fi utilizate în perioada de programare 2014-2020, pentru proiectele de servicii finanțate prin Măsura 19 LEADER, respectiv prin submăsurile 19.1 - „Sprijin pregătitor”19.2 - „Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală”19.3 - „Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale Grupului de Acțiune Locală” și 19.4 - „Sprijin pentru cheltuieli de funcționare și animare”.

În cadrul Tabelului centralizator au fost preluate următoarele elemente:

1. Onorarii/ salarii* personal implicat în proiect:

         a. Onorariu/ salariu manager de proiect (team leader);

         b. Onorariu/ salariu expert formator;

       c. Onorariu/ salariu personal auxiliar (asistent manager, experți non-cheie cu atribuții organizatorice/ organizare evenimente/ financiar-contabile).

     *Salarii nete

2. Plafon maxim cazare participanți/ cursanți. Prețurile prevăzute în Baza de Date vor reprezenta plafoane maximale pentru cazare pe teritoriul României, nefiind impuse alte condiții legate de numărul maxim de stele/ margarete. Aceste prețuri nu se vor aplica pentru cazare în afara teritoriului României, situație în care se vor avea în vedere plafoanele maxime impuse de prevederile legislației naționale în vigoare pentru deplasările externe ale personalului plătit din fonduri publice.

3. Plafon maxim masă participanți/ cursanți. Prețurile prevăzute în Baza de Date vor reprezenta plafoane maximale pentru masă pe teritoriul României. În cazul deplasărilor externe efectuate în cadrul proiectelor finanțate prin submăsurile 19.3 și 19.4, costurile de masă se vor acorda în cuantumul diurnei stabilit în conformitate cu prevederile legislației naționale în vigoare pentru deplasările externe ale personalului plătit din fonduri publice.

 

TABEL CENTRALIZATOR AL PREȚURILOR MAXIMALE UTILIZATE ÎN CADRUL PROIECTELOR DE SERVICII FINANȚATE PRIN MĂSURA 19 LEADER A PROGRAMULUI NAȚIONAL DE DEZVOLTARE RURALĂ 2014 - 2020

 
Categorie costuri UM Preț maxim (euro)
Onorarii / Salarii
Manager (team leader) zi (8 ore) 119
Expert formator zi (8 ore) 106
Personal auxiliar zi (8 ore) 73
Logistică
Cazare participanți/ cursanți pers./ zi 46**
Masă participanți/ cursanți pers./ zi 35**

**fără TVA

 

Prețuri de referință maximale pentru bunuri eligibile pentru dotarea sediilor administrative ale Grupurilor de Acțiune Locală finanțate în cadrul submăsurii 19.4 a PNDR 2020, valabile începând din 29.09.2022

Nr. crt. Bunuri

Preț

(lei fără TVA)

1 Masă ședință 1.771 lei
2 Birou 698 lei
3 Scaun birou 756 lei
4 Scaun vizitator 247 lei
5 Etajeră 499 lei
6 Dulap - maxim 2 uși 873 lei
7 Dulap - cu mai mult de 2 uși/ Bibliotecă 1.793 lei
8 Fișet metalic 995 lei
9 Laptop/ notebook* 4.727 lei
10 Computer birou* 4.597 lei
11 Monitor 1.042 lei
12 HDD extern 411 lei
13 Sursă UPS 374 lei
14 Router/ modem 191 lei
15 Server* 4.924 lei
16 Tabletă 970 lei
17 Aparat foto 1.938 lei
18 Cameră video 2.591 lei
19 Geantă cameră video 248 lei
20 Geantă laptop 86 lei
21 Geantă cameră foto 93 lei
22 Reportofon 340 lei
23 Copiator/ Multifuncțională 14.900 lei
24 Videoproiector 2.991 lei
25 Ecran pentru proiecții video 704 lei
26 Flipchart/ tablă magnetică 477 lei
27 Tocător hârtie 594 lei
28 Telefon fix 196 lei
29 Televizor 1.471 lei
30 Corp mobil
506 lei
31
Cuier
220 lei

*Prețul nu include software-ul. În prețul computerului și al serverului nu este inclus prețul monitorului.

 

Atenție! Valorile prezentate nu exclud aplicarea procedurii de achiziție și, implicit, de verificare a rezonabilității prețurilor, fiind doar valori eligibile maximale.

ChatBot
Instrumente de accesibilitate

Mărește textul
Micșorează textul

Contrast luminos
Contrast întunecat
Tonuri de gri

Legături subliniate

Resetează