Eoin Woods, chief technology officer, Endava: Microsoft a fost foarte inovator în crearea de servicii pe baza platformei Azure pe care le putem folosi în aplicaţiile noastre.
Renunţarea la achiziţia unui volum mare de echipamente de IT, care să fie utilizate doar de câteva ori pe an – când existau vârfuri de activitate – şi trecerea în schimb la utilizarea unei platforme de cloud a permis Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) să economisească bani şi să câştige flexibilitate şi rapiditate în gestionarea activităţii sale şi crearea de noi aplicaţii.
„În 2014 am avut o dilemă. Dacă până la momentul respectiv eram obişnuiţi să achiziţionăm hardware cât se poate de mult pentru a putea acoperi nevoile, în 2014 am luat-o să zic într-o altă direcţie în sensul în care am încercat să folosim partea aceasta de tehnologie SaaS, partea de IaS mult mai mult. Bineînţeles, echipamentele pe care le-am achiziţionat în toată această perioadă au reprezentat strictul necesar“, a relatat Daniel Ifrim, director al Direcţiei de IT a AFIR în cadrul unei ediţii speciale a emisiunii ZF Business Hi-Tech, dedicate celor 25 de ani de prezenţă a companiei Microsoft pe piaţa locală. „De ce am ales lucrul ăsta? Pe de o parte noi avem nişte vârfuri în activitate, respectiv sunt acele momente în care solicitanţii de fonduri depun proiectele şi lucrurile acestea nu se întâmplă într-un mod liniar, sunt nişte vârfuri care se întâmplă de câteva ori pe an în funcţie de momentul în care se lansează sesiunile de finanţare. Pentru acele momente noi ar fi trebuit să achiziţionăm foarte mult echipamente care să susţină toate toate solicitările acestor beneficiari. Şi pentru asta am ales zona de servicii SaaS din Azure care practic ne permiteau ca pe anumite intervale orare şi la un cost foarte scăzut să putem acoperi acest necesar. Ulterior, pas cu pas, am început să dezvoltăm şi alte aplicaţii utile întregului proces de management al fondurilor şi pot să spun că în momentul de faţă, de la momentul în care avem o idee până în momentul în care ea devine efectiv productivă ca şi aplicaţie utilizată de colegii noştri, trece undeva la un interval de două luni de zile, ceea ce este un timp foarte scurt faţă de cum procedam până la momentul respectiv“, a adăugat Ifrim.